Alex Stefanescu



Prezentare

Bio-bibliografie

Referințe critice

Confesiune

Album

 

 

Eu și cărțile mele

 

M-am născut la 6 noiembrie 1947 la Lugoj (unde părinții mei, amândoi din nordul Moldovei, s-au aflat temporar).

    Tata, Alexandru Ștefănescu (n.1920) a fost inspector financiar, iar mama - Florica Ștefănescu (n.1919) – profesoară de lucru manual. În prezent, din nefericire, nu mai trăiește nici unul dintre ei.

    Școala primară și liceul le-am urmat la Suceava, între 1954-1965.

    Licențiat al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București, în 1970.

    Între 1971-1989 am lucrat succesiv în redacțiile publicațiilor: Tomis, SLAST, România liberă, Magazin.

    Din 1990 – redactor la România literară. În 1995 am devenit redactor-șef al acestei reviste (ceea ce sunt și în prezent).

    Membru al Uniunii Scriitorilor din 1977.

    La sfârșitul lui 1994 am înființat o editură particulară, Mașina de scris, condusă de soția mea, Domnița Ștefănescu (care este și autoare a volumelor Cinci ani din istoria României (1989-1994) și Doi ani din istoria României (1995-1996).

    Membru al Consiliului de Administrație al TVR în perioada 1998-2002.

    Am doi frați, Alexandrina Mihai (n.1949) și Florin Ștefănescu(n.1951), amândoi profesori universitari la Politehnica București. 

*

Cărți:

Preludiu, Ed. Cartea Românească, 1977 (critică literară)

Jurnal de critic, Ed. Cartea Românească, 1980

Tudor Arghezi interpretat de..., Ed. Eminescu, 1981 (antologie)

Între da și nu, Ed. Cartea Românească, 1982 (critică literară)

Dialog în bibliotecă, Ed. Eminescu, 1984 (teorie literară)

Introducere în opera lui Nichita Stănescu, Ed. Minerva, 1986

Prim-plan (35 de profiluri de scriitori români contemporani), Ed. Eminescu, 1987

Gheața din calorifere și gheața din whisky (jurnal politic, 1990-1995), Institutul European Iași, 1996 (Premiul Uniunii Scriitorilor)

Întâmplări, Institutul European Iași, 2000 (proză).

Ceva care seamănă cu literatura, Chișinău, Ed. Știința, 2003 (critică literară; Premiul Asociației Scriitorilor din București).

Jurnal secretMelania și ceilalți, comedie romantică în șapte părți, București, Ed. Publicațiilor pentru străinătate, 2004.

Jurnal secret, ilustrații de Ion Barbu, București, Ed. Corint, 2005.

 

 

 

 

Istoria literaturii române contemporane (1941-2000), concepția grafică: Mihaela Șchiopu, fotografii de Ion Cucu, București, Ed. Mașina de scris, 2005 (Premiul Uniunii Scriitorilor). afis 2005

 

Jurnal secret. Noi dezvăluiri, ilustrații de Florin Ștefănescu (Linu), București, Ed. Corint, 2007.

Cum te poți rata ca scriitor. Câteva metode sigure și 250 de cărți proaste, București, Ed. Humanitas, 2009.

 

*

Am publicat în presă aproximativ 5.000 de articole de critică literară.

    Piesa de teatru Melania și ceilalți mi-a fost jucată la Teatrul „Fantasio” din Constanța în 1992 (cu titlul Love story în lift) în regia lui Constantin Dinischiotu și la Teatrul de Stat din Arad în 1994, în regia lui Sabin Popescu.

    Am scris scenariul pentru serialul de teatru TV în 12 episoade Căsătorie imposibilă (regia: Silviu Jicman) difuzat în 2000.

    Am realizat, pentru Realitatea TV, săptămânal, timp de doi ani, 2004-2005, emisiunea „Un metru cub de cultură” (Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004). 

De asemenea, am  realizat  pentru TVR Cultural, săptămânal, în perioada 2007–2009, emisiunea Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ștefănescu (Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008).

 

 

 


E-mail: alex2108145@yahoo.com


©Alex Ștefănescu, 2007. Toate drepturile rezervate.

Valid HTML 4.01 Transitional